Ipoteză șocantă privind intenția Maiei Sandu de a deveni președintele R. Moldova

Președintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, este de părere că intenția Maiei Sandu de a candida pentru funcția de președinte al R. Moldova se bazează pe faptul că fosta ministră a educației nu are o ocupație.

Într-un mesaj, postat pe Facebook, Iurie Leancă face haz de necaz în situația când și Maia Sandu, și Andrei Năstase și-au anunțat candidaturile pentru scrutinul prezidențial și scrie că multrâmbițatul candidat unic al PDA, PAS și PLDM se numește … Maia Năstase.

”Acești oameni nu se pot înțelege dintr-un simplu motiv: unuia nu-i dă voie stăpânul, iar celălalt are nevoie de loc de muncă pentru că stă de câteva luni și nu-și găsește ocupație după ce a plecat din funcția de ministru în guvernul PD-PCRM-PLDM. Amândoi își joacă acum cartea vieții, au visat prea mult la funcția asta ca să abandoneze„, a scris Leancă pe Facebook.
Presa de la ChiȘinău noteaZă că anterior PDA, PAS și PLDM au semnat o declarație prin care au decis să participe la alegerile prezidențiale cu un candidat comun. Cu toate acestea, miercuri, 31 august, PAS organizează evenimentul de lansare a colectării semnăturilor pentru candidatul său, Maia Sandu, iar PDA a mers la CEC să înregistreze grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea lui Andrei Năstase.

stirimd.net

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *