Peste 50 la sută dintre micii intreprinzători ar putea da faliment

Micii comercianți critică noile prevederi din proiectul politicii bugetar fiscale pentru anul viitor și susțin că după adoptarea acestora mai mult de jumătate dintre ei vor intra în faliment.

În cadrul unor dezbateri publice aceștia au acuzat autoritățile că prin restricții și taxe majorate, încearcă să suplinească încasările în buget pe seama micilor întreprinzători. De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Finanțelor afirmă că noile prevederi ar fi conforme cu normele internaționale în domeniu.

Mici comercianți insistă pe excluderea prevederii care anulează activitatea în baza patentei de întreprinzător, începând cu 1 ianuarie 2017, dar și a obligativității folosirii aparatelor de casă și control. Ei mai solicită autorităților anularea a două impozite specifice care ar urma să intre în vigoare odată cu adoptarea noii politici bugetar fiscale, care potrivit lor, va duce la falimentarea IMM-urilor.

Întreprinzători acuză Ministerul Finanțelor că la elaborarea noilor prevederi din legislație nu au ținut cont de solicitările lor, și nici de condițiile de activitate ale acestora.

Și președintele Asociației Micului Business din Republica Moldova, Eugen Roșcovanu, a menționat că prin acţiunile sale, actuala guvernare distruge agresiv micul business, ignorând condițiile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

În replică șefa Secției Politici ale micului Business și Comerțului din cadrul Ministerului Economiei, Svetlana Țurcanu, a învinuit micii comercianți de manipulare a opiniei publice și a menționat că modificările la legislație sunt conforme cu normele internaționale.

Micii întreprinzători au cerut din nou guvernării un moratoriu pentru cel puțin 10 ani asupra legii cu privire la activitatea de întreprinzător. Totodată aceștia nu au exclus și alte forme de protest în cazul în care doleanțele nu le vor fi acceptate.

radiochisinau.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *