România crește numărul burselor alocate tinerilor din Republica Moldova

Ministerul Educației din Republica Moldova și Ministerul Educației Naționale şi Cercetării Științifice din România au semnat joi un Protocol de colaborare în domeniul educației pentru anii 2016 – 2019. Potrivit documentului, statul român va crește numărul de burse acordate tinerilor din Republica Moldova la 5500.

Noul protocol de colaborare va avea o durată de patru ani, în cadrul acestuia urmând să fie organizate mai multe acțiuni precum: schimb de burse pentru elevi și studenți (5000-5500 burse), stagii de formare pentru cadrele didactice din învățământul universitar și preuniversitar și mobilități pentru studenți, informează Ministerul Educației de la Chișinău.

„Noi pentru prima dată am reuşit să negociem cu Partea română faptul că la bursele de masterat şi doctorat vor putea candida şi absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova la specialitățile acreditate de o Agenție de evaluare a calității, înscrisă în Registrul European de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Anterior acest drept îl aveau doar cetăţenii Republicii Moldova deţinători ai diplomelor de studii din România şi alte ţări europene”, a declarat ministrul Educației din Republica Moldova, Corina Fusu.

„Acest nou acord confirmă încă o dată sprijinul acordat constant Republicii Moldova”, a precizat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Anterior, cooperarea României cu Republica Moldova s-a desfășurat în baza unui document similar valabil pentru perioada 2012-2015.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *