Un fost consilier PCRM declară că Mark Tkaciuk e turnător

Liderul comuniștilor Vladimir Voronin şi ideologul PCRM, Mark Tkaciuk, sunt şantajaţi de forţe din afara ţării, fapt care explică de ce toate acţiunile şi deciziile lor din ultimii ani au avut drept scop menţinerea PCRM în opoziţie, susţine fostul purtător de cuvânt al lui Voronin, Valeriu Reniţă.

voro__tka_56001600Acesta se referă într-o scrisoare deschisă adresată Plenului PCRM că faptul că Voronin nu a semnat Memornadumul Kozak demonstrează că acesta este şantajabil faţă de occident, lucru care a fost confirmat şi de un oficial străin. ”Totul vorbeşte despre faptul că preşedintele Moldovei a fost strâns tare la perete. I-a fost prezentat ”ceva” echivalent cu puterea sa. Cândva fostul şef al Misiunii OSCE în Moldova, William Hill a lăsat să se înţeleagă într-o discuţie într-un cerc restrâns că acel ”ceva” este material compromiţător la adresa lui Voronin”, potrivit lui Reniţă.

Mai mult, fostul angajat al administraţiei prezidenţiale din timpul lui Voronin, susţine că Mark Tkaciuk a ”turnat” informaţii despre negocierile privind semnarea Memorandului Kozak unei ambasade străine, lăsând să se înţeleagă că ar fi vorba despre cea a SUA.

În acest context, Reniţă atrage atenţia că toate acţiunile conducerii PCRM s-au îndreptat pentru a menţine partidul în opoziţie, pentru că aşa au primit comandă din exterior. ”De ce, ne întrebăm acum, partidul nu a putut găsi ”votul de aur” după alegerile parlamentare din aprilie 2009? De ce nu a reuşit să formeze o coaliţie de centru-stânga după cele din iulie 2009? De ce conducerea partidului, fără să se consulte cu membrii de partid, au boicotat referendumul din septembrie 2010 privind alegerea preşedintelui ţării? Dacă referendumul ar fi fost validat, dacă nu atunci, în 2014 Voronin ar fi devenit preşedinte. Întrebări simple, răspunsurile sunt evidente”, scrie Reniţă.

Acesta mai susţine că PCRM nu va mai reveni la putere atâta timp cât va fi condus de Voronin şi Tkaciuk. ”Chiar dacă sunt duşmani, Mark şi Vladimir Nicolaeivici nu se vor despărţi încă mult timp, iar cu ei PCRM nu va reveni niciodată la putere”.

Share

4 Responses to Un fost consilier PCRM declară că Mark Tkaciuk e turnător

  1. Leonid spune:

    Ca Tkaciuc este anti-statalist stiam, ca este o mizerie ordinara stiam, dar iata de spion nu stiam. In partidul acela a lor nimeni nu pare sa fie sanatos.

  2. Ali-Mali spune:

    Valeriu Reniţă dezvaluie multe chestiuni interne care nu le convine lui Voronin si Tkaciuk. Si surpizele, simt eu, vor continua din partea lui Renita pentru PCRM-isti.

  3. Sorin spune:

    Hai cai bun, tradator, turnator, ce alte calitati mai are asta?

  4. Vasile spune:

    Uite asa, in PCRM se face tot mai evident destramarea si haosul din cauza carora membrii parasesc formatiunea in favoarea PDM-ului care este un partid cu cea mai puternica structura organizationala, si care opteaza pe promovarea valorilor democratice europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *