Unirea cu Rep. Moldova, subiect abordat la ședința solemnă din Parlamentul României

Unirea cu Republica Moldova, ca proiect de țară al României, a fost un subiect atins miercuri în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului de la București dedicată aniversării Centenarului „Iaşi – Capitala Regatului României 1916 – 1918 şi Oraş al Marii Uniri”.

Deputatul Eugen Tomac a susținut realizarea autostrăzii Unirii, care să reconecteze Moldova de celelalte provincii istorice, dar și a unui proiect de țară care vizează unirea României cu Republica Moldova.

De la tribuna Parlamentului, ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, a declarat că dacă românii se vor ridica la înălțimea morală a strămoșilor, vor ști să își scrie viitorul.

„Sesisunea găzduită de Parlamentul României arată în aceste timpuri incerte și pline de pericole că România este o țară inteligentă, stabilă, care prețuiește continuitatea, care construiește viitorul pe temelia trecutului și care poate deveni un exemplu de echilibru și măsură pe continent”, a punctat Alteța sa Regală.

Ședința solemnă din Parlamentul României a vizat evidențierea rolului istoric şi politic al forului legislativ din România de acum aproape 100 de ani, când au fost luate decizii prin care s-au pus bazele consolidării şi dezvoltării statului naţional unitar român.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *