Un tren Varșovia-Berlin evacuat după o alertă cu bombă

Un tren polonez pe ruta Varșovia-Berlin a fost evacuat în cursul serii de miercuri după o alertă cu bombă, a informat poliția locală, citată de AFP.

„Căile ferate poloneze PKP au primit în jurul orei locale 19.00 (17.00 GMT) un e-mail care informa despre prezența unei încărcături explozive în tren. Convoiul a fost oprit în stația Mogilno, un mic oraș din centrul Poloniei. Câteva sute de călători au fost nevoiți să coboare din tren”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, Magdalena Pollak.

„O echipă de pirotehniști chemată la fața locului verifică dacă a fost o alarmă falsă”, a adăugat ea.

Spre deosebite de alte țări occidentale, Polonia nu a fost lovită până în prezent de niciun atentat, reamintește AFP.

agerpres.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *