Pași decisivi pentru o nouă înfrățire. De data asta este vorba despre Ungheni și Gorj

O delegație din raionul Ungheni a înmânat autorităților locale din Gorj, la finalul lunii august, o scrisoare de intenție de înfrățire a celor două regiuni.

„Sunt receptivi și calzi gorjenii, ne-au arătat bucuria lor de a conlucra cu noi. Dânșii s-au mobilizat și au încercat să ne arate tot ce merită de văzut la ei”, a declarat pentru Expresul Alexandru Brînză, vicepreședintele raionului Ungheni. „Ungheniul poate să conlucreze cu gorjenii din punct de vedere agricol, iar Zona Economică Liberă de la noi ar fi un punct țintă pentru județul Gorj. Pe ei i-ar interesa să conlucreze în sfera produselor alimentare și, în special, în ceea ce ține de legume și fructe, căci zona lor e mai puțin favorabilă pentru creșetrea acestora”, a subliniat Alexandru Brînză.

Unghenenii și gorjenii au discutat despre potențiale proiecte comune în domeniul turismului, dar și în al culturii.

Înfrățirea dintre raionul Ungheni și județul Gorj ar putea fi realizată în luna octombrie, când o delegație din Gorj va vizita Ungheniul.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *