Turnătorul (stukach-ul) Andrei Năstase, în toată splendoarea

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, a adresat astăzi un denunț, sub forma unei scrisori deschise, către unele instituții din România, în care acuză „deschide.md” și „Timpul de dimineață” de manipulare și denigrare a partidelor de opoziție din Republica Moldova.

Societatea Ziariștilor din România a reacționat la scrisoarea politicianului moldovean, calificând-o drept „un atac la adresa independenței presei și o formă de presiune menită să afecteze buna funcționare a celor două instituții mass-media”, anunță deschide.md.

Astfel, Societatea Ziariștilor din România menționează într-un comunicat de presă că „a luat act cu surprindere și îngrijorare de declarațiile președintelui Partidului Platforma Demnitate si Adevăr, domnul Andrei Năstase la adresa portalului de știri Deschide.md și a ziarului Timpul de dimineață”.

„Societatea Ziariștilor din România consideră aceste afirmații făcute de președintele PPDA în cadrul unei așa zise scrisori deschise ca fiind un atac la adresa independenței presei și o formă de presiune menită să afecteze buna funcționare a celor două instituții mass-media. Atragem atenția domnului Andrei Năstase ca astfel de acțiuni sunt străine spiritului democrației pe care domnia sa declară că il susține. Societatea Ziariștilor din România va sesiza Federația Internațională a Jurnaliștilor și alte instituții europene asupra acestor presiuni inacceptabile la care sunt supuși colegii noștri din Republica Moldova”, este precizat în comunicatul Societății Ziariștilor din România.

Azi dimineață, postul Jurnal TV scria în pagina sa electronică că „liderul PPDA, Andrei Năstase, a adresat o sesizare către ministrul Afacerilor Externe din România, Theodor Meleşcanu, şi către ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, în legătură cu prestaţia instituţiilor de presă din Republica Moldova finanţate de contribuabilii din România prin intermediul proiectelor desfăşurate de Ministerul Românilor de Pretutindeni”.

timpul.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *