Catalonia: În unele orașe din regiune a fost dat jos steagul Spaniei

Steagul Spaniei a fost dat jos în mai multe orașe din Catalonia, după ce parlamentul regiunii a votat vineri în favoarea independenței față de Madrid, transmite agenția dpa.

Steaguri spaniole au fost îndepărtate de pe primăriile din Sabadell, al cincilea mare oraș din Catalonia, și Girona, localitate al cărei primar a fost actualul lider catalan, Carles Puigdemont.

Acțiuni similare au avut loc în alte municipalități, precum Figueres, Vic și Tortosa, dar nu și în capitala regiunii, Barcelona, al cărei primar, Ada Colau, este împotriva secesiunii unilaterale.

Într-un mesaj pe Facebook, Colau a criticat atât declarația de independență, cât și decizia guvernului spaniol de a răspunde la aceasta prin suspendarea autonomiei catalane.

„Suntem o majoritate, în Catalonia și în Spania, care dorim o oprire a confruntării, o impulsionare a dialogului, bunului simț și adoptarea unei soluții agreate”, a scris aceasta.

agerpres.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *