Lupta împotriva corupției, subiect de discuție la Forumul România – Republica Moldova în domeniul justiției

Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană sunt temele care vor fi abordate în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului România – Republica Moldova în domeniul justiției, în perioada 23-24 noiembrie, la București.

La eveniment vor participa peste 100 de angajați de la Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, cel al Procurorilor, Curtea Supremă de Justiție, Procuratura Generală, cea Anticorupție, cea pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, reprezentanții uniunilor profesionale – avocați, executori judecătorești, notari și mediatori, se arată într-un comunicat de presă.

Optimizarea funcționării sistemului judiciar: accesul în profesia de magistrat, redimensionarea volumului de activitate, regândirea hărții judiciare; rolul și locul procurorului în arhitectura sistemului judiciar; prevenirea și combaterea corupției și criminalității organizate în perspectivă europeană; rolul profesiilor liberale în funcționarea justiției sunt câteva dintre aspectele care vor fi dezbătute în cadrul forumului.

Tot în cadrul reuniunii va fi semnat de către miniștrii Justiției din cele două state un memorandum între Inspectoratul Naţional de Probaţiune al Republicii Moldova şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului de Justiţie din România. Acordul va viza schimbul de programe/proiecte/traininguri probaţionale, de reintegrare; schimbul de experienţă în domeniul de activitate al Inspectoratelor regionale de probaţiune şi subdiviziunile subordonate acestora; schimbul de experienţă în domeniul pregătirii către liberare a subiecţiilor în conflict cu legea; formarea profesională a personalului şi actorilor implicaţi în probaţiune; dezvoltarea unui mecanism de colaborare în ceea ce priveşte supravegherea persoanelor din cadrul acestor instituţii.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *