Mike Pence: Donald Trump „se gândeşte în mod activ când şi cum” să mute ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim

Preşedintele Donald Trump „se gândeşte în mod activ când şi cum” să mute sediul ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat vicepreşedintele Mike Pence, potrivit site-ului publicaţiei The Jerusalem Post.

Vicepreşedintele american a făcut această afirmaţie cu ocazia unui eveniment organizat de reprezentanţa Israelului la ONU prin care s-a marcat adoptarea pe data de 29 noiembrie 1947 a Rezoluţiei ONU 181, act care a condus la crearea statului Israel.

În timpul campaniei prezidenţiale, Trump a promis că va muta ambasada americană din Israel la Ierusalim.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis, în iunie, amânarea mutării ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, decizia fiind criticată dur de Israel, dar salutată de Autoritatea Palestiniană şi de Iordania.

Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea „ocupaţiei”, pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian.

Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa „unică şi indivizibilă”, dar partea de est a oraşului este revendicată de Autoritatea Palestiniană, care speră să obţină un acord pentru crearea unui stat palestinian cu capitala în Ierusalimul de Est. Toate ambasadele ţărilor în Israel sunt în Tel Aviv.

Vicepreşedintele Pence a mai declarat că Israelul nu are nevoie de o rezoluţie care să-i confirme dreptul la existenţă „deoarece dreptul său la existenţă este evident şi etern”.

Pence a mai adăugat în timpul actualei Administraţii de la Casa Albă, SUA „vor sta mereu alături de Israel”.

Oficialul american a vorbit şi despre acordul nucelar cu Iranul. „În timpul preşedintelui Trump, SUA nu vor permite Iranului să dezvolte arme nucleare”, a declarat Pence, adăugând că „aceasta este promisiunea noastră solemnă către voi, către Israel şi în faţa lumii”.

mediafax.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *