2018 vine cu încă o veste bună: Va fi instituit control comun în trei puncte de trecere a frontierei dintre România și Rep. Moldova

Vameşii din România și Republica Moldova vor institui în 2018 control comun în trei puncte de trecere a frontierei dintre cele două state. Este vorba despre vămile Cahul-Oancea, Costești-Stînca și Lipcani-Rădăuți. Un proiect de acord în acest sens a fost elaborat de autoritățile vamale de la Chișinău și expediat celor de la București.

„Ulterior, vor fi examinate și celelalte. Noi suntem în capacitate, Serviciul Vamal în comun Poliția de Frontieră să asigurăm acest control comun extrem de important și necesar pentru călători”, a declarat directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie, citat de Publika.md.

Proiectul care va fi realizat pe parcursul a trei ani costă 5 milioane de lei, dintre care 3,2 milioane sunt asigurate de Uniunea Europeană. Potrivit acordului, numărul pistelor de control vor fi extinse, drumurile de acces în punctele de trecere a frontierei vor fi reparate, iar traficul de pasageri și mărfuri va fi fluidizat.

Sursa citată precizează că acordul de finanțare va fi semnat în luna mai, iar lucrările vor începe în toamnă.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *