Rep. Moldova cere sprijinul României pe fondul amenințărilor Gazprom

Autorităţile de la Chișinău vor să urgenteze construirea conductei Ungheni – Chişinău, prin care să importe gaze naturale din România, pe fondul îngrijorărilor că aprovizionarea cu gaze naturale dinspre Rusia ar putea fi oprită după 2019.

Gazprom a anunţat că după 2019 şi-ar putea sista tranzitul de gaze prin Ucraina, ceea ce a produs îngrijorări în Republica Moldova. Acesta este principalul argument în favoarea urgentării procedurii de expropriere a terenurilor şi, respectiv, a construcţiei gazoductului Ungheni – Chişinău, a explicat pentru Radio Chişinău reprezentantul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Călin Negura, citat de Radio România Actualități.

Un proiect al Ministerului Economiei şi Infrastructurii stipulează necesitatea finalizării lucrărilor de construcţie şi operaţionalizare a transportului de gaze naturale prin noua conductă pe direcţia Ungheni – Chişinău până la sfârşitul anului 2019.

Gazoductul Ungheni – Chișinău ar urma să fie o prelungire a conductei Iaşi – Ungheni şi ar putea fi gestionat de compania Transgaz din România.

Importurile de gaze naturale din România vor contribui la consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova și la conectarea la piața energetică a Uniunii Europene.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *