28 de ani de la primul Pod de Flori peste Prut

Cu 28 ani în urmă, pentru o perioadă scurtă de timp, între România și Republica Moldova nu a existat graniță. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. Locuitorilor din România li s-a permis, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în fără pașaport și viză.

La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povestește ministrul Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.

„Sute de mii de oameni de toate vârstele și profesiile din țara noastră, cu deosebire din județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, din numeroase localități din RSS Moldovenească și-au dat întâlnire, duminică, într-un impresionant pelerinaj, organizat pe ambele maluri ale râului Prut, pe lungi distanțe la punctele de frontieră Miorcani-Pererâta; Stânca-Costești; Sculeni-Sculeni; Ungheni-Ungheni; Albița-Leușeni; Fălciu-Țiganca; Oancea-Cahul; Galați-Giurgiulești”, scria Agerpres pe vremea aceea.

Evenimentul a fost reflectat și în artă, în filmul Podul de flori de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existența de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul și mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul Podul de flori. Podul de flori este o coproducție româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creație Cinematografică a Ministerului Culturii și Ciulei Films Germania.

Filmul regizat de Thomas Ciulei a obținut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” (Amintire și Viitor), precum și premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania care a avut loc în perioada 9–15 aprilie 2008. Filmul lui Thomas Ciulei a câștigat în același an și Premiul Bibliotecilor, precum și o mențiune la ediția 2008 a Festivalului internațional de filme documentare Cinéma du Réel, desfășurat la Paris în perioada 7–18 martie 2008.

Mii de oameni din România și Republica Moldova au refăcut pe 11 iulie 2015 celebrele Poduri de Flori de la Prut. Emoţii puternice între participanţi, miile de români s-au îmbrăţişat după trecerea Prutului. Basarabenii au fost primiţi cu urale şi buchete de flori.

Participanții Republica Moldova la eveniment au trecut pe jos podul feroviar Eiffel, aflat la 20 km de Iași, spre România. Printre aceștia s-au aflat și cei o mie de tineri porniți pe jos din Marea Adunare Națională de la Chișinău, spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, pentru a cere reunificarea celor două state româneşti.

infoprut.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *