Sancţiunile SUA s-ar putea extinde asupra companiilor europene care fac afaceri cu Iranul

Ar fi posibil ca Washingtonul să impună sancţiuni împotriva companiilor europene care fac afaceri cu Iranul după retragerea SUA din acordul nuclear, a declarat John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, în cadrul unui interviu acordat postului CNN.

Întrebat dacă Washingtonul va impune sancţiuni companiilor europene care vor avea legături de afaceri cu Iranul, Bolton nu a exclus această variantă.

”Este posibil. Depinde doar de conduita propriilor guverne”, a declarat consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională.

Declaraţiile lui Bolton vin în contextul în care preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015 şi că SUA vor reactiva sancţiunile contra Iranului.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale.

mediafax.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *