Timofti a avut o întrevedere privată cu un omolog străin

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, la Reşedinţa de stat, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Cehe, Miloš Zeman, aflat în vizită oficială în ţara noastră, informează Moldpres, cu referire la Serviciul de presă al Preşedinţiei.

GetFile (4)Cei doi şefi de stat au avut o întrevedere privată, după care au luat parte la convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii.

Preşedintele Nicolae Timofti l-a informat pe omologul său ceh despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi despre provocările la adresa securităţii naţionale în contextul regional actual dificil. „Cred cu tărie că Republica Moldova are nevoie de o perspectivă europeană clară pentru a putea continua într-un mod constructiv reformele iniţiate, sfidînd provocările şi tensiunile regionale”, a spus Nicolae Timofti.

La rîndul său, Preşedintele Miloš Zeman a exprimat sprijinul Cehiei pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Miloš Zeman l-a felicitat pe şeful statului cu ocazia abolirii de către instituţiile europene a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi a semnării, pe 27 iunie a.c., a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. „Statutul de neutralitate a Republicii Moldova, stipulat în Constituţie, nu constituie un impediment pentru procesul de integrare europeană a ţării”, a precizat Preşedintele ceh.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *