Vlad Filat și PLDM acum și împotriva mamelor din Moldova

Parlamentul din Chişinău a adunat 56 de mii de lei în urma campaniei de donaţii pentru modernizarea Institutului Mamei şi Copilului din Chişinau, dar mai bine de jumătate dintre deputaţi au refuzat să participe.

Acţiunea socială vine după ce directorul acestei instituţii a adresat o scrisoare deputaţilor, în care îi ruga să sprijine campania de colectare de fonduri Renaşte Moldova, destinată modernizării si reutilării celei mai mari maternităţi din Moldova, aflată într-o stare avansată de degradare. Scrisoare a fost prezentată deputaţilor în plen şi li s-a propus să doneze fiecare salariul pe o zi pentru această campanie socială.

Deputaţii PL, PLR, PD, neafiliaţii, dar şi simpli funcţionari ai Parlamentului, au acceptat să-şi doneze o parte din salariu în cadrul acestei campanii sociale, însă surpriza a venit de la PLDM şi PCRM, partide ai căror deputaţi au refuzat să sprijine Centrul Mamei şi Copilului, asta după ce chiar săptămâna trecută deputaţii au primit fiecare câte o primă de vacanţă de minim 18 mii de lei.

După ce Parlamentul a dat un comunicat sec, în care anunţa doar suma donată, dar nu şi numele deputaţilor care au făcut donaţiile, am încercat să aflăm mai multe detalii, în special despre motivele invocate de PLDM şi PCRM pentru refuzul de a sprijini această campanie, însă reprezentanţii Parlamentului nu au dorit să ne ofere detalii legate de acest refuz, spunându-ne că o sa revină cu precizari, lucru care nu s-a mai întamplat. De asemenea ni s-a refuzat accesul la lista nominală cu deputaţii care au donat şi sumele donate.

Campania Renaşte Moldova a fost lansată de Institutul Mamei si Copilului  în luna aprilie şi urmăreşte atingerea unor obiective cu impact social naţional: reducerea riscului de naşteri patologice prin garantarea accesului liber la medicina modernă, asigurarea de consultaţii de calitate, tratamente şi asistenţă medicală de calitate pentru femeile care doresc să conceapă un copil, din toate clasele sociale, de pe teritoriul intregii ţări.

kankan.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *