Nepotul multimilionar al lui Filat a ajuns vedetă la televiziunile din Romania

Vladimir Rusu, nepotul lui Vlad Filat, este multimilionar în euro la doar 26 de ani. El este fiul Alei și Ion Rusu, nașii de cununie ai lui Vlad Filat în cea de-a doua căsătorie, Ala Rusu fiind sora lui Vlad Filat, iar Ion Rusu, după cum se cunoaşte în cercurile PLDM, pe lânga calitatea de rudă apropiată, este şi omul de încredere în afacerile liderului PLDM, transmite Romania TV.

Vladimir Rusu este proprietarul companiei „Caravita Co” SRL, o companie specializată în achiziţionarea terenurilor și lucrărilor agricole, înregistrată în satul Zolotievca, Anenii Noi. Compania are peste o sută de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în sediul Ipteh, administrat de Ion Rusu, dar fiind în proprietatea lui Vlad Filat. Genurile de activitate ale „Caravita Co” SRL variază de la cumpărarea și vânzarea imobilelor, până la servicii în agricultură, cultura strugurilor, cultura legumelor și a cerealelor, precum și altele.

Deși „Caravita Co” SRL are un capital social de numai 5400 de lei, Vladimir Rusu, timp de trei ani, a investit doar în terenuri şi agricultură peste 700 de milioane de lei, ceea ce constituie peste 38 de milioane de euro, fapt confirmat prin rapoartele publice ale Ageţiei de Investiţie şi Plăţ pentru Agricultură (AIPA) – un organ administrativ, subordonat Ministerului Agriculturii. În acelaşi timp, terenuri agricole din satele Zolotievca, Cascalia, Baccialia, Zaim, Volontirovca, Larga şi altele din raioanele Anenii Noi şi Căuşeni au ajuns în proprietatea „Caravita Co” SRL şi a companiilor afiliate, procesul de colectare a terenurilor continuând şi acum.

Este important de menţionat că nepotul multimilionar al lui Filat se bucură de susţinerea Ministerului Agriculturii, instituţie care apartine politic PLDM. Astfel, în 2013 și 2014,”Caravita Co” SRL a beneficiat de fonduri de subvenții din partea statului AIPA de peste 4,5 milioane lei.

Surse din cadrul Ministerului Agriculturii au declarat pentru bani.md că în spatele afacerii de milioane de euro cu terenuri se află de fapt preşedintele PLDM, Vlad Filat, care de aproximativ 4 ani investeşte activ în agricultură, iar nepotul său este doar formal în faţă.

Nepotul lui Vlad Filat a devenit cunoscut atunci când a fost agresat în timpul unei petreceri din vara anului 2012. Vladimir Rusu a făcut Facultatea de Drept la Universitatea „Alexandru-Ioan Cuza” de la Iași. El a fost campion național al României la taekwandoo și a declarat public doar propria afacere de la Iași, un studiou de înregistrări audio și video, din care este greu de crezut ca ar fi putut acumula 38 de milioane de euro ca să investească în terenurile din Moldova. Sediul acestuia este în clădirea companiei Kapital Invest Company, pe care o administrează tatăl său, Ion Rusu, cumnatul şi nasul lui Vlad Filat.

Subiectul afacerilor cu terenuri ale familiei Rusu a devenit cunoscut după ce mai mulţi proprietari de terenuri au început să se plângă de faptul că nepotul lui Filat a obţinut într-un timp record‎ subvenţii de la Ministerul Agriculturii, în timp ce ei îşi asteaptă rândul de mai mult timp. Mai mult, unii agricultori spun că Rusu şi Filat ar fi înfiinţat mai multe firme fantomă, prin care să poată lua subvenţii de la stat, cunoscut fiind faptul că există o limitare a subvenţiilor pentru o singură firma. De asemenea, aceştia îl acuză pe Ion Rusu şi oamenii lui că ar încerca să-i deposedeze de terenuri prin metode ilegale şi ameninţă că vor face publice detalii despre acţiunile ilegale ale acestora.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *