De ce tresărim în somn?

Aproximativ 70% din oameni trăiesc sentimentul de „cădere în somn“ cel puţin o dată în viaţă, conform unui studiu realizat de Clinica Mayo. Fenomenul survine la adormire şi determină trezirea din somn.

Tresăririle nocturne se manifestă prin senzaţie de cădere, de pierdere a echilibrului sau de spasm muscular, fiind denumite medical, mioclonii hipnagogice, scrie Adevarul.ro.
Aceste tresăriri pot fi resimţite ca o senzaţie de cădere în gol, care se presupune că reprezintă o interpretare cerebrală eronată a semnalelor secundare relaxării musculare în timpul adormirii sau al trezirii.

Deseori fenomenul este însoţit de „o poveste”, care nu este un vis, deoarece nu se produce in timpul somnului REM (REM – Rapid Eye Movement – Mişcări Oculare Rapide), ci mai degrabă o halucinaţie.

S-a observat că miocloniile hipnagogice survin, în general, la persoane cu tulburări de somn în prezenţa unor factori declanşatori: privare de somn peste 24 de ore, anxietate, consum excesiv de cafeină, stres sau după activităţi fizice epuizante seara. Ele pot fi însoţite de transpiraţii şi apar, de regulă, la scurt timp după ce adormim, trezindu-ne din somn.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *