Planul Roșca

Textul de mai jos este parte componentă a viitoarei platforme electorale a PPCD, care va purta denumirea de PLANUL ROŞCA. Versiunea integrală a acestui document va fi făcută publică în curând, urmând să apară pe www.iurierosca.md, în „Flux” şi pe reţelele sociale.

UNITATEA NAŢIONALĂ

În ultimul sfert de veac, societatea noastră este devastată de două discursuri conflictuale ireconciliabile. Spaţiul public este zguduit în permanenţă de purtătorii a două concepte diametral opuse. Acestea au, în egală măsură, conotaţie istorică, culturală, geopolitică şi ideologică.

Obsesiile istorice se cramponează de cele două paradigme deopotrivă depăşite: perioada interbelică a României Mari şi perioada postbelică a Uniunii Sovietice. Ambele se întemeiază pe prejudecata comună, potrivit căreia istoria se repetă. De aici şi încrâncenarea de a o reedita în condiţiile zilei de azi sau în perspectivă. Preocuparea ferventă de a reveni la „perioada de aur” alimentează discursuri politice, improvizaţii politologice şi exerciţii gazetăreşti. Ambele curente de opinie exaltă propria versiune a „adevărului istoric”, sacralizând una dintre cele două perioade şi demonizând-o pe cealaltă. Tragicul şi controversatul nostru trecut, în loc să ne ghideze spre însuşirea sensului istoriei şi spre deschiderea de noi perspective, ne blochează energiile într-o nesfârşită discordie extinsă la scară naţională.

Ostilităţile pe frontul cultural izvorăsc şi ele din trecut. Cărei culturi aparţinem, celei române sau celei ruse, ce identitate colectivă să ne asumăm, românească sau moldovenească, cum să numim limba pe care o vorbim, română sau moldovenească? Şi în acest caz, învinuirea adversarilor de lipsă de patriotism şi atribuirea acestei virtuţi propriei tabere fac parte din lexicul politic indispensabil. Războiul identitar face ravagii, provoacă ură şi contestări reciproce, dar şi hrăneşte cu subiecte incendiare partidele dornice să adune capital politic pe seama lui.

Speculaţiile de ordin geopolitic se pliază perfect pe gândirea fragmentară, împătimită de un trecut prost înţeles şi de un fenomen cultural interpretat unilateral. Cele două curente de gândire suferă de un sindrom comun: Republica Moldova este privită ca parte a unui alt stat, fie România, fie Rusia. Iar de aici şi speranţele pe care şi le leagă de cele două ţări aflate în competiţie pentru supremaţia asupra Republicii Moldova. Ţara noastră văzută ca apendice alimentează speranţa că toate problemele existente pot fi rezolvate doar în simbioză cu unul dintre cele două state, cărora le-am aparţinut în diferite perioade ale istoriei. Sindromul fratelui mai mic, inferior cultural, economic şi identitar, împiedică fortificarea unei gândiri autonome asupra propriului destin, unic şi inconfundabil. Iar dacă o ţară nu este în stare să-şi definească propria vocaţie istorică, şansele de afirmare a acesteia sunt efemere.

Peste cele două opţiuni ce se exclud reciproc se suprapun şi proiectele geopolitice suprastatale – Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, percepute ca soluţii de ordin politic, economic, cultural.

Constructele de ordin ideologic conferă un anume eşafodaj argumentativ lanţului logic al confruntărilor de neîmpăcat. Mentalitatea postsovietică rivalizează dur cu trendul integrării europene, sfâşiind în mod dureros societatea. Şi acest caz reprezintă un teren propice de manifestare a propagandiştilor de serviciu care îşi menţin laolaltă adepţii şi potenţialii votanţi.

Pentru a pune capăt acestei grave scindări, Republica Moldova trebuie să-şi dezvolte propria concepţie asupra identităţii sale colective. Ea trebuie să ţintească atingerea unităţii naţionale ca valoare supremă a colectivităţii noastre. Având patrii istorice diferite, vorbind în limbi diferite, alimentându-ne cultural din spaţii diferite, avem datoria să punem în valoare propria noastră unicitate.

Noi, moldovenii de toate originile etnice, suntem legaţi laolaltă prin naşterea pe acelaşi pământ, prin morţii pe care îi avem în solul Patriei, prin copiii şi nepoţii care au văzut lumina zilei anume aici. Avem acelaşi cer deasupra capetelor noastre, respirăm acelaşi aer, bem aceeaşi apă şi mâncăm aceeaşi pâine. Convieţuirea de-a lungul vremii în spaţiul nostru comun a produs în mod firesc o mentalitate colectivă unică.

La temelia Ideii Naţionale ca forţă unificatoare trebuie să stea apartenenţa noastră la Creştinismul Ortodox şi experienţa istorică comună ca tradiţie, ca vocaţie spirituală şi etică socială. Suntem un caz unic în lume când oameni de cele mai diferite origini etnice aparţin aceleiaşi religii. Această osmoză duhovnicească, privită în adâncurile ei, trebuie să ne îndrepte spre depăşirea animozităţilor cultivate până în prezent. Interpretarea diferită a unor evenimente istorice dramatice sau luminoase, a aceluiaşi fenomen etnolingvistic ce poartă două denumiri, una academică, cealaltă populară, nu trebuie să mai servească drept motiv pentru scindarea noastră. Cele două etnonime, respectiv de moldovean şi român, ca şi cele două glotonime, română şi moldovenească, folosite în uzul curent de la noi, trebuie abordate nu prin negarea sau excluderea unuia dintre termeni în favoarea altuia, ci ca noţiuni complementare ce definesc aceleaşi fenomene. În loc de conflict să recurgem la consens şi la toleranţă faţă de cei care, în virtutea unor circumstanţe de ordin cultural sau istoric, împărtăşesc opinii diferite.

Independenţa politică a statului nostru trebuie să se împlinească prin patriotismul economic. Avem şi competenţa, şi condiţiile necesare pentru a deveni o societate prosperă. Însă prosperitatea noastră depinde în mare măsură de capacitatea elitei naţionale, a conducătorilor statului de a înţelege cum să apere şi să afirme în lume dreptul nostru suveran de a ne gestiona gospodăria naţională fără amestecuri din afară şi fără a ne dizolva în spaţii geopolitice şi economice mari, care ar putea domina în mod devastator economia noastră.

Principiul neutralităţii permanente a statului nostru trebuie să fie piatra de temelie şi constanta politicii noastre externe. Republica Moldova nu va mai căuta „duşmani externi” nici în persoana Rusiei, nici a României. Ţara noastră nu se va alia cu nicio supraputere regională sau globală împotriva rivalilor geopolitici ai acesteia. Parteneriatele noastre vor fi bazate doar pe respectul reciproc şi pe avantajele mutuale. Având o importanţă modestă pe plan internaţional, Republica Moldova nu va tinde niciodată să dicteze altor state cum să-şi promoveze propriile interese naţionale, dar nici nu va admite să fie guvernată din exterior.

În condiţiile în care Moldova se prăbuşeşte într-o prăpastie economică şi demografică fără precedent, instinctul autoconservării colective trebuie să prevaleze asupra oricăror preferinţe de ordin istoric, lingvistic sau cultural. Iar pe acest şantier de edificare a unui destin mai bun e loc pentru orice patriot dornic să-şi servească Patria noastră comună.

Forţa poporului nostru este în unitate. Noi, cei din capitală sau din sate, de la Bălţi sau de la Comrat, de la Taraclia sau de la Nisporeni, avem datoria să ne cultivăm sentimentul solidarităţii şi responsabilităţii naţionale. În actualele condiţii geopolitice turbulente, a clătina barca noastră comună pe timp de furtună este un „lux” nepermis. Să ne reechilibrăm cu toţii, mintal, volitiv şi politic.

Credem în vocaţia unică a Patriei noastre. Locul nostru sub soare merită să fie îngrijit prin efortul fiecăruia dintre noi.

Iurie ROŞCA

Share

One Response to Planul Roșca

  1. Nic spune:

    Rosca locul tau e in lada cu gunoi(tomberon)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *