Ascensiune surprinzătoare a economiei Republicii Moldova

Creşterea economică în termeni anuali s-a cifrat la 4,7 la sută, la nouă luni, după ascensiunea surprinzătoare a PIB-ului din trimestrul al treilea, susţinută în special de agricultură şi servicii. În aceste condiţii, creşterea economică pe întregul an ar putea să fie în apropierea nivelului de 3,5-3,7 la sută, informează MOLDPRES.

Economia a făcut în trimestrul al treilea un salt de 5,9 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor anunţate astăzi de Biroul Naţional de Statistică, ascensiune care a depăşit cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor. Cei mai mulţi analişti se aşteptau la o creştere anuală de 2 la sută, iar Ministerul Economiei şi-a menţinut prognoza la nivel de 3,5 la sută.

„Cifrele anunţate de BNS sînt comparabile cu varianta noastră optimală de prognoză, 3,7 la sută, pe care am revăzut-o ulterior pe fondul restricţiilor impuse de Federaţia Rusă şi crizei din regiune”, a declarat pentru MOLDPRES Alexandru Stratan, directorul Institutului de Cercetări Economice.

„Sincer vorbind, nu ne-am aşteptat la o nouă creştere a agriculturii după saltul din anul trecut. Peste aşteptări a fost şi evoluţia transporturilor. Chiar dacă ulterior am revizuit în scădere previziunea la 2,0 la sută, ar trebui să ne bucurăm că nu se confirmă, iar economia este pe un plus mai mare decît anticipam noi”, a mai menţionat Alexandru Stratan.

Avansul PIB în iulie-septembrie comparativ cu trimestrul trei 2013 a fost de 5,9 la sută, pe serie brută, iar pe seria ajustată de 5,7 la sută.

Este al doilea trimestru consecutiv cînd economia înregistrează creşteri faţă de trimestrul precedent, după scăderea din primele trei luni ale anului. Produsul Intern Brut a urcat în nouă luni la 81,7 miliarde de lei.

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a majorat, în trimestrul trei, cu 6,8 la sută în raport cu perioada respectivă a anului anterior. Statisticienii mai precizează că valoarea adăugată brută produsă în agricultură, economia vînatului, silvicultură, pescuit, piscicultură şi industrie a depăşit realizările perioadei respective a anului precedent respectiv cu 8,2 la sută şi a influenţat creşterea PIB cu 5,6 la sută.

Potrivit BNS, valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu perioada respectivă a anului precedent cu 4,8 la sută, din construcţii a crescut cu 11,4 la sută, urmată de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, 6,2 la sută, transporturi şi comunicaţii cu 4,5 la sută.

Share

4 Responses to Ascensiune surprinzătoare a economiei Republicii Moldova

  1. victor spune:

    eu cred ca echipa precedenta cit si actuala la ministerul economiei, da dovada de pragmatism si de eficacitate

  2. Vasilii spune:

    La cite presiuni s-au facut din extern multumita lui Dodoshka chiar este surprinzator sa vezi cum economia tarii totusi este in crestere…

  3. kolea spune:

    Cred ca aceasta crestere se datoreza in mare masura democratilor si in special lui Candu care a reusit sa conduca calitativ Ministerul Economiei.

  4. Oleg spune:

    Candu nu a descoperit America, a intreprins niste masuri simple dar necesare… Asa ca da… a facut ceva treaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *