Iurie Leancă își dorește o întrevedere cu Evgheni Șevciuk

Premierul Iurie Leancă vrea să poarte o discuție cu liderul administrației transnistrene, Evgheni Șevciuk. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul moldovean pentru Reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o astăzi cu șefa departamentului de Externe de la Tiraspol, Nina Ștanski. Cele două părți au discutat, de asemenea, situația școlilor românești din Transnistria transmite TV7.

Iurie-Leanca-Evgheni-Sevciuc-Tiraspol-23-sept-20131 Eugen Carpov, Viceprim-Ministru Pentru Reintegrare: «Filosofia discuției de astăzi s-a axat pe identificarea unor acțiuni, atât din partea Chișinăului, cât și a Tiraspolului, prin intermediul cărora am putea ajuta aceste școli. Suntem recunoscători pentru asigurările pe care le-am primit, că procesul educațional nu va fi întrerupt».

Nina Ștanski, Șefa Departamentului De Externe De La Tiraspol: «Există un șir de poziții contradictorii, pe care le-am expus astăzi unul altuia. Eu pornesc de la faptul că până la sfârșitul anului de studii mai avem suficient timp pentru a soluționa probleme nerezolvate încă».

Prima din acest an întâlnire dintre principalii negociatori ai Chișinăului și Tiraspolului a coincis cu poziția dură anunțată de Securitatea de la Tiraspol.

Tot astăzi, partea moldovenească a anunțat dorința premierului Iurie Leancă de a se întâlni cu liderul transnistrean, Evgheni Șevciuk. Prima întrevedere dintre cei doi s-a produs în toamna anului trecut.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *