Se încearcă mimarea unui dosar penal pentru distrugerea probelor în cazul diplomelor lui Gaburici?

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a preluat toate documentele din dosarul de studii al premierului Chiril Gaburici, fiind inițiat un proces penal, fază premergătoare urmăririi penale.

Pentru că acum două săptămâni, în Parlament, ministra Maia Sandu nu a făcut claritate în dosarul studiilor premierului, ZdG a insistat și a reușit să discute la acest subiect cu ministra Educației, care a fost astăzi, vineri, 27 martie 2015, în s. Mingir, Hâncești, la lansarea unui proiect educațional.

Întrebată de ZdG, în baza cărui act de studii Chiril Gaburici a fost totuși înmatriculat la Academia de Studii Economice (ASEM) în 1995, ținând cont de faptul că acesta nu a reușit să susțină în acel an examenele de BAC, Maia Sandu ne-a spus:

„Cunoaşteţi că în această săptămână urma să merg în Parlament cu un răspuns la interpelearea domnului Muntenu. Pe motiv că nu a avut loc şedinţa Parlamentului, am ales să transmitem un răspuns în scris domnului Valeriu Munteanu şi în acest răspuns am informat că potrivit documentelor sau scrisorilor pe care le-am primit de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) şi Universitatea Slavonă, dosarele domnului Gaburici au fost ridicate de către Inspectoratul General de Poliţie, pe motiv că a fost intentat un proces penal. În această situaţie, Ministerul Educaţiei a rămas fără acces la aceste documente şi nu poate da un răspuns foarte clar, dacă există acest document sau nu. După mine, acest element nou, doar amână deznodământul şi amplifică suspiciunile. Eu cred că, cel mai bine ar fi ca domnul premier să clarifice lucrurile cât de curând, că altfel, e pusă în joc credibilitatea lui, dar şi a Guvernului”, a declarat Maia Sandu.

Am încercat să aflăm de la ministră dacă era posibil ca premierul Gaburici să fie totuși admis în anul 1995 la ASEM în timp ce nu a susținut BAC-ul şi respectiv nu deţinea o diplomă.

„Dacă nu ai alt document care să-ţi permită să ajungi la facultate, atunci nu este posibil. Aş vrea să vă răspund direct, dar din momentul ce nu am careva acte care să ducă la unrăspuns cert nu pot răspunde. La universitate poţi fi admis doar în baza unei diplome de liceu sau una de şcoală medie, care se termină cu examenul de absolvire”, a precizat ministra.

Gheorghe Malic, șeful Direcției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) a confirmat într-o intervenție pentru ZdG că oamenii legii au solicitat și preluat documentele din dosarul de studii al premierului Chiril Gaburici de la Academia de Studii Economice (ASEM) și Universitatea Slavonă.

„Da, noi le-am luat cam acum o săptămână. Ne-am autosesizat în urma informațiilor din presă și a discuțiilor din Parlament…Până acum nu avem niciun rezultat. Este un proces penal, care este o fază premergătoare urmăririi penale. Investigăm. Procesul penal nu a fost pornit în baza vreunui articol din Codul Penal.Vrem doar să verificăm toate circumstanțele. Când nu ne autosesizăm e rău, când ne autosesizăm tot e rău?! ”

Subiectul studiilor premierului Chiril Gaburici a fost dezvăluit de ZdG în investigația „CV-ul (ne)cenzurat al premierului”, în care am relatat despre faptul că Chiril Gaburici nu a susținut în 1995 BAC-ul de la Colegiul Republican de Microelectronică și Tehnică de Calcul, iar ulterior a intrat la ASEM și Universitatea Slavonă. Atunci, ZdG a încercat să afle în baza cărui act premierul a fost admis la studii superioare, însă nu am reușit, pentru că toate instituțiile statului ne-au spus că această informație ar constitui date cu caracter personal.

zdg.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *