Agenția „Novâi Reghion” nu mai activează pe teritoriul Transnistriei

„Agenţia de presă „Novâi Reghion” îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Transnistriei cu încălcarea cerinţelor legislaţiei în vigoare a RMN”. Astfel a explicat procuratura locală motivele închiderii agenţiei ruse.

646x404 (2)În comunicatul procuraturii,  se menţionează că redacţia „Novâi Reghion” (NR) „de facto, îşi desfăşura activitatea ca o sursă mass-media, neavând înregistrarea necesară”.

Procuratura a atras atenţia asupra „metodele şi tehnicile folosite de AP „Novâi Reghion” pentru a reflecta evenimentele din Ucraina”, promiţând „să nu permită desfăşurarea unor acţiuni de acest gen pe teritoriul Transnistriei, precum şi să ia măsuri, prevăzute de lege, cu scopul neadmiterii acţiunilor ilegale pe teritoriul RMN”.

După cum a comunicat anterior, conducerea NR a condamnat refuzul autorităţilor regiunii de a prelungi acreditarea jurnaliştilor acesteia pentru 2014, calificând acţiunile Tiraspolului ca fiind „pripite şi nefondate, dar care se încadrează în logica politicii din 2013, când în Transnistria au fost închise câteva Internet-forumuri, în cadrul cărora se comentau materialele care criticau preşedintele RMN, Evgheni Şevciuk”.

Însă aceasta nu intenţionează să se refuze de reflectarea evenimentelor din Transnistria, unde au activat opt ani şi anunţă despre un concurs de angajare a noilor colaboratori pentru munca „în exil”.

„Vom munci în această direcţie de la distanţă, dar volumul şi nivelul informaţiei furnizate va rămâne acelaşi. Obstacolele administrative nu pot deveni un impediment pentru activitatea noastră. După finisarea de succes a concursului pentru noii corespondenţi vom anunţa reluarea activităţii redacţiei „NR-Transnistria”, a comunicat conducerea agenţiei.

Infotag

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *