FORBES despre criza din Republica Moldova

Este un lucru de înţeles că, în ultimele luni, criza încă nerezolvată din Ucraina şi reînceperea războiului rece cu Rusia au acaparat atenţia celor mai mulţi observatori ai evenimentelor din fosta Uniune Sovietică.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care s-a acordat mult mai puţină atenţie unei crize financiare în plină desfăşurare care ameninţă stabilitatea Moldovei, o ţară cu peste trei milioane de locuitori, prinsă delicat la mijloc între Ucraina şi România. Cea din urmă este membru al NATO şi al UE, iar o mare majoritate a moldovenilor sunt vorbitori de limba română.

În rezumat, criza moldovenească implică abuzuri de putere din parte politicienilor din mai multe partide – inclusiv cei care conduc instabilul guvern minoritar pro-UE al ţării – cu scopul de a fura fonduri de la o serie de bănci moldoveneşti, şi în primul rând de la Banca de Economii Moldova (BEM). La sfârşitul anului trecut a izbucnit un scandal, în urma declaraţiilor făcute de mai mulţi politicieni, conform cărora 1 miliard de dolari fusese delapidat de la trei bănci moldoveneşti, între care şi BEM. Degetele arătătoare s-au îndreptat direct către investitorii privaţi în acele bănci, desemnându-i drept principali vinovaţi.

Acuzaţiile au declanşat o panică populară şi retrageri în masă ale depozitelor de la băncile în cauză. Criza a ajuns la apogeu în februarie, când moneda moldovenească, leul, a căzut cu aproape 40% faţă de dolar şi euro.

Sub presiune, autorităţile au acceptat cu reticenţă să deschidă o anchetă cu privire la ceea ce se întâmplase în realitate. Până şi firma americană de consultanţă Kroll a fost angajată, firmă căreia Banca Naţională a Moldovei i-a plătit între 200.000 şi 300.000 de dolari. Cu toate acestea, oficialii moldoveni s-au arătat nemulţumiţi de rezultatele investigaţiei realizate de Kroll, apreciind că raportul ei nu a aruncat prea multă lumină asupra modului în care dispăruseră banii şi că a constat mai mult într-un rezumat al articolelor apărute în presa locală. Viorel Chetraru, şeful Centrului Naţional Anticorupţie, care a investigat şi el scandalul bancar, a calificat raportul Kroll drept o „ficţiune” în general.

Cel mai recent, după luni de scandal în presă cu privire la „miliardele de dolari” lipsă, s-a dovedit că suma era un „mit”, conform unei declaraţii făcute pe 7 mai de către guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu. Discrepanţa relevantă, afirmă Drăguţanu, reprezintă mai puţin de jumătate din acea sumă – mai apropiată de 450 de milioane de dolari. Dar chiar şi această sumă rectificată negativ cu care a fost păgubită BEM este uluitoare, întrucât echivalează cu 8% din PIB-ul ţării. (Pentru comparaţie, proporţional la scara PIB-ului SUA, suma echivalentă ar fi fost de vreun trilion de dolari).

Cu nimic mai puţin uimitoare decât hoţia în sine este nesimţirea manevrelor cu care politicienii moldoveni încearcă să-şi acopere urmele şi să arunce vina pentru pierderea banilor pe investitorii privaţi. Începând cu sfârşitul lui 2013, atunci când persoanele în cunoştinţă de cauză realizaseră că BEM se apropia de colaps, la recomandarea unei comisii guvernamentale (controlată exact de aceleaşi interese politice care jefuiseră banca) guvernul moldovean a vândut o parte din acţiunile BEM unor investitori privaţi, ascunzându-le pasivele pe care le avea banca. O a doua vânzare, de proporţii şi mai mari, a avut loc în august 2014, întrucât doar trei luni mai târziu urmau să aibă loc alegeri parlamentare. Nici un audit independent nu fusese realizat, exista doar raportul Ministerului de Finanţe care afirma practic că banca este în regulă. Apoi, în noiembrie 2014, cu câteva zile înainte de alegeri, guvernul a luat BEM cu asalt şi a pus-o sub controlul statului.

Abia acum, după luni de acuzaţii publice zgomotoase, începe să se discearnă adevărul. Mulţi demnitari chemaţi în faţa parlamentului s-au văzut obligaţi să admită că jaful de la BEM s-a desfăşurat vreme de ani de zile, cu mult înainte ca investitorii privaţi să se implice. Guvernatorul Drăguţanu a declarat explicit că: „Din 2007, BEM a suferit pierderi de sute de milioane de lei. Cum s-au acumulat ele? Prin acordarea de împrumuturi proaste … [care] s-au dat şi până în 2009 şi în 2009-2013” – adică anul în care acţiunile BEM începuseră să fie vândute investitorilor privaţi. La rândul său, procurorul general al Moldovei, Corneliu Gurin, a declarat la aceleaşi audieri parlamentare: „Furturile de la BEM nu au început în 2014 şi nici măcar în 2013. Ele aveau loc cu mult înainte de aceste evenimente, iar în 2009 ele au crescut considerabil.” Cu alte cuvinte, BEM fusese golită cu mult înainte de izbucnirea scandalului din 2014.
Realitatea este aceea că pierderile de la BEM constituie rezultatul unui jaf ce durează de 20 de ani sau chiar mai mult. Absurditatea acuzaţiilor oficialilor împotriva investitorilor ar fi chiar amuzantă dacă nu ar fi la mijloc şi putreziciunea pe care acest episod a expus-o, chiar în inima a ceea ce mulţi considerau că este cel mai bun candidat la integrarea în UE. Într-adevăr, nu cu mult timp în urmă, Moldova era considerată (greşit sau nu) cu mult înaintea altor ţări precum Ucraina sau Georgia, tocmai în zona reformelor statului de drept şi legislaţiei (inclusiv financiare) în vederea satisfacerii standardelor UE. Acea imagine este acum pe butuci şi, conform aprecierii unui bine informat analist polonez [Kamil Calus], ea echivala cu un exerciţiu de „euro-imitaţie”:

”Din perspectiva partidelor aflate acum la putere în Moldova, integrarea europeană este interesantă în calitate de idee ce face posibilă atragerea electoratului pro-european. Este considerată de asemenea o sursă de ajutor financiar şi de împrumuturi. Însă dimensiunea reală a integrării europene, cea care presupune modernizarea ţării prin implementarea reformelor necesare, nu le este favorabilă liderilor coaliţiei, întrucât reprezintă o ameninţare pentru afacerile lor. Acesta este motivul pentru care, în ciuda a cinci ani de conducere de către o coaliţie alcătuită din partide pro-europene care îşi anunţaseră încă de la început intenţia de a moderniza Moldova în stil occidental, ţara nu a făcut obiectul niciunei reconstrucţii structurale care să privească felul în care funcţionează instituţiile statului. Enormele fonduri de ajutor, ridicându-se la sute de milioane de euro, acordate de UE ca parte a sprijinului pentru programele de reformă, nu au ajutat prea mult. De exemplu, tentativele de a se limita scara corupţiei omniprezente, endemice, care penetrează toate sferele vieţii în Moldova – de la justiţie, trecând prin sectorul financiar şi până la sistemul şcolar şi cel de sănătate – s-au dovedit ineficiente.”

Când mii de moldoveni ies în stradă strigând „Jos hoţii” şi „Vrem miliardele înapoi”, a spune că scandalul de la BEM afectează negativ perspectivele de integrare europeană ale Moldovei ar fi o exprimare excesiv de politicoasă. Nici nu zugrăveşte un climat propice pentru investiţii şi creştere economică, în care o camarilă conducătoare bine înrădăcinată exercită o influenţă nelimitată asupra sistemului judiciar şi a organelor poliţieneşti şi de investigaţii. Ce investitor normal ar veni într-o ţară în care mai întâi i se oferă spre vânzare active nelichide, certificate în mod fals dar oficial a fi în regulă, pentru ca apoi să fie deposedat de ele şi învinuit pentru lipsa lor de lichiditate?

Articol de James George Jatras (fost diplomat american, directorul Iniţiativei Parteneriatul Estic din cadrul Institutului American din Ucraina)
Traducere: Andrei Suba

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *