Alertă! Un portal, apropiat lui Filat, anunță apropiata dispariție a coaliției PD-PLDM

”Se pare că coaliția minoritară dintre Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Democrat, care guvernează țara de cîteva luni, și-a epuizat potențialul. Și dacă pînă acum despre aceasta vorbeau și scriau mai mult analiștii politici, mai nou despre necesitatea creării unei largi coaliții majoritare după alegerile locale generale din vară au început să vorbească și reprezentanții guvernării”, scrie Dumitru Spătaru pentru portalul tribuna.md.

”Deci, în aceste condiții, este logic să ne întrebăm: Ce va urma? Iar posibile scenarii în acest sens sînt cîteva”, precizează autorul.

Iată scenariile lui Dumitru Spătaru:

”Primul: PLDM și PD „rup” deputați din alte fracțiuni și fie îi alipesc la propriile fracțiuni, fie favorizează crearea unui nou grup parlamentar care ar veni ca al treilea partener în coaliție. În acest caz, coaliția minoritară, lesne ar putea deveni una majoritară, dar aceasta nu va soluționa problema legată de criza de imagine prin care trec cele două partide și nu va scoate tensiunea existentă în societate.

Doi: PLDM și PD atrag la guvernare Partidul Liberal. Realizarea acestui scenariu depinde mai mult de PL. Dacă Dorin Chirtoacă va pierde primăria capitalei, atunci liberalii vor fi interesați să facă parte din coaliția de guvernare pentru a-i asigura lui Dorin Chirtoacă o funcție vizibilă, ceea ce ar permite PL să-și mențină pe linia de plutire „locomotiva electorală”. Totodată, făcînd acest pas, PL riscă să piardă din trendul ascendent pe care-l are ca urmare a asocierii imaginii sale cu imaginea PLDM și PD. Dar, nu este exclus să apară și alte pietre subacvatice în calea realizării acestui scenariu. Or, nu există nici o garanție că toți factorii decizionali din coaliția minoritară își doresc cooptarea PL la guvernare.

Trei: PLDM și PD formalizează colaborarea cu Partidul Comuniștilor, atrăgîndu-i pe aceștia la guvernare. Realizarea acestui scenariu e posibilă, dar e riscantă pentru toate cele trei partide din mai multe puncte de vedere. Căci, alierea deschisă a acestor trei formațiuni va decepționa electoratul fiecăreia dintre ele și în această situație pierderile politice și electorale vor fi inevitabile. În plus, nu se știe încă cum va reacționa societatea, nefiind excluse proteste împotriva unei astfel de coaliții.

Patru: Crearea unei coaliții de centru-stînga dintre PD, PCRM și Partidul Socialiștilor. O astfel de coaliție ar avea 65 de voturi, ceea ce i-ar permite chiar și să aleagă Președintele în primăvara anului viitor. Dar, aliindu-se cu PD și PCRM, PSRM riscă să piardă trendul pozitiv pe care-l înregistrează în prezent și își reduce considerabil șansele în viitoarele alegeri.

Cinci: Crearea unei coaliții între PD și PCRM cu atragerea unor deputați care s-ar putea desprinde (ar putea fi desprinși) din PSRM și PLDM. O astfel de coaliție ar fi extrem de fragilă și ar rezista maximum pînă la următoarele alegeri prezidențiale din primăvara anului viitor.

Șase: Crearea unei coaliții dintre PD și PSRM cu „ruperea” unor deputați din alte partide. Acest scenariu e posibil, din punct de vedere teoretic, dar nu convine deloc socialiștilor, care-și pierd perspectivele de viitor.

Șapte: Crearea unei coaliții PLDM și PCRM cu „ruperea” unor deputați din alte partide. O astfel de coaliție practic ar distruge cele două partide și, totodată, ar fi una extrem de fragilă, care le-ar permite celor două formațiuni să-și soluționeze doar unele probleme de moment.

Opt: Crearea unei coaliții dintre PLDM și PSRM cu „ruperea” unor deputați din alte partide. Situația ar fi practic similară cu cea descrisă în scenariul precedent”.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *