Dorința lui Voronin

Liderul partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, invită liderii tuturor fracţiunilor parlamentare să se întrunească şi să discute despre starea precară economică şi socială din Republica Moldova, iar ca urmare să fie depăşită criza în care se află statul. Liderul comunist a declarat marţi, 30 iunie, la o conferinţă de presă că e nevoie de crearea unui cabinet de miniştri apolitic care ar fi susţinut de toţi cei 101 de deputaţi din Parlament şi prin intermediul legislativului să fie consolidată societatea, transmite IPN.

Vladimir Voronin a menţionat că în prezent Republica Moldova se confruntă cu probleme economice şi sociale grave. „Sau depăşim această situaţieб sau ţara va fi lovită de un colaps economic. Întregul sistem de drept până la Curtea Constituţională este putred din cauza nivelului înalt de corupţie”, a notat Vladimir Voronin.

Liderul comunist a declarat că deşi PCRM este în opoziţie, a votat Guvernul Gaburici, pentru deblocarea situaţiei la nivel central. În opinia sa, Guvernul nu trebuie creat după criterii politice. „Noi trebuie să ne unim toate forţele în Parlament, dacă conştientizăm ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a notat liderul PCRM.

Întrebat dacă PCRM este gata să se aşeze la masa de negocieri şi cu Partidul Socialiştilor sau Partidul Liberal, Vladimir Voronin a declarat că formaţiunea sa va discuta cu oricine este gata să depăşească criza în care s-a pomenit Republica Moldova. „Noi în Parlament nu am venit din capul nostru, dar am fost delegaţi de alegători, de aceea trebuie şi suntem obligaţi să reprezentăm interesul poporului. Noi trebuie să depăşim şi acestea – cu cine suntem gata, cu cine nu suntem gata. Suntem cu toţii care sunt gata să depăşim această criză în care este Moldova”, a spus Vladimir Voronin.

Liderul PCRM a mai spus că în acest sens PCRM va expedia astăzi o scrisoare deschisă  tuturor liderilor fracţiunilor din legislativ şi aşteaptă un răspuns.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *