Filat știe exact cât costă o audiență la John McCain și Victoria Nuland

Politicianul Renato Usatîi face noi dezvăluiri despre PR-iștii din străinătate contractați de Vlad Filat ca să-i facă imagine, care au fost plătiți cu banii furați de la Banca de Economii și care au stat ilegal în Republica Moldova, iar organele abilitate au fost obligate să facă fals în acte la comanda ”șefului”.

După ce acum două luni Renato Usatâi a prezentat mai multe dovezi în care PLDM și Vlad Filat erau acuzați că au utilizat serviciile de PR ale unei companii americane, în valoare de aproximativ două milioane de dolari, care au fost achitate din banii sustrași fraudulos din sistemul bancar, Renato Usatîi prezintă, vineri, alte două contracte cu doi experți în domeniu, unul britanic și unul american.

Unul dintre aceștia este Adrian McMenamin, care a lucrat și cu fostul premier britanic Tony Blair și care a primit de la Filat, prin intermediul unor firme off-shore, suma de 239.200 de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 4 milioane de lei.

Al doilea expert Mc Kew Molly Kathleen, cea care de asemenea a primit o sumă frumușică de la Filat, de asemenea prin off-shoruri și care i-a negociat acestuia și o vizită în SUA, inclusiv audiențe la John McCain și Victoria Nuland. ”Adică pe banii deponenților de la BEM cu care erau achitate serviciile acestor consultanți erau organizate întrevederi la nivel înalt, iar un act de cinism aparte este că în listă figurează familii cunoscute ca John McCain și Victoria Nuland”, afirmă Renato Usatîi.

Fărădelegile însă nu se opresc aici. Mc Kew Molly Kathleen, care, apropo, este urmărită în România pentru contractul pe care l-a avut o firmă a lui Filat de la Iași, Kapital Invest, a stat în Republica Moldova depășind termenul legal, iar autoritățile au fost obligate să închidă ochii la aceste încălcări, fiind presate de Filat.

Experta a prezentat un contract fictiv de lucru cu Public Media, după care a primit dreptul de ședere, însă doar după ”telefonul fermecat” pe care l-a dat Filat la poliția de frontieră și cel al ministrului de interne Oleg Balan la Biroul de migrație și azil. De fapt, pentru că au satisfăcut solicitarea ilegală a lui Filat, angajații respectivi riscă până la 7 ani de închisoare.

Mai mult Mc Kew Molly Kathleen a fost implicată într-un scandal la Odesa, în urma căruia a decedat o persoană. Apropo, expertul în cauză l-a consultat anterior pe politicianul georgian Vano Merabișvili, care ulterior a fost condamnat în Georgia pentru fraude electorale, inclusiv mituirea alegătorilor. Expertul american l-a consultat pe politicianul georgian anume în campania electorală pentru care ulterior a fost acuzat de fraudă.

Renato Usatâi le cere organelor abilitate de la Chișinău să reacționeze și să se autosesizeze la informațiile prezentate de el, menționând că acestea reprezintă doar o mică parte a documentelor pe care le deține referitor la Vlad Filat.

Amintim că la 27 iulie Renato Usatâi a prezentat un set de documente potrivit cărora Partidul Liberal Democrat a utilizat scheme frauduloase prin care a scos din Banca de Economii peste 2,5 milioane de dolari pentru a achita serviciile de consultanță și PR a unei companii americane. Mai mult, contractul cu Greenberg Quinlan Rosner Research a fost perfectat de o firmă off-shore, al cărei beneficiar este un apropiat al familiei Rusu, rudele lui Filat.

Din informațiile prezentate de Usatîi reiese că PLDM a semnat un contract pentru servicii de PR cu Greenberg Quinlan Rosner Research în valoare de aproximativ 120 de mii de dolari în luna martie 2013, apoi altul la 1 iulie 2013. Tot la 1 iulie 2013 un contract identic este semnat de compania americană și firma offshore Rodos Overseas în valoare de aproximativ 2,5 milioane de dolari.
Potrivit schemelor prezentate de Usatîi, cele peste 2,5 milioane de dolari provin din împrumuturi și credite neperformante de la Banca de Economii și Banca Socială. Banii erau luați de anumite companii, care ajungeau la diferiți intermediari, iar, în final, cu o parte din aceștia erau achitate serviciile de consultanță.

Usatîi susține că a prezentat actele respective și autorităților, dar nu a fost deschis un dosar penal.

schema

 

schema2

schema1

schema3

schema4

schema5

schema6 schema7 schema8 schema9 schema10 schema11 schema12 schema13 schema14 schema15 schema16 schema17 schema18 schema19 schema20 schema21

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *