Renato Usatâi a fost reținut pentru 72 de ore

Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi a fost reținut vineri seară la Aeroport de către ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate.

Renato Usatîi se întorcea de la Moscova unde a plecat acum două zile după ce în ajun a postat pe internet mai multe înregistrări video ale convorbirilor dintre Vlad Filat și Ilan Shor. El a precizat atunci că merge la Moscova pentru a pregătit noi înregistrări pentru cazul în care ar putea fi arestat.

Miercuri, 21 octombrie, pe contul de Youtube al lui Renato Usatâi au fost plasate înregistrări cu farse care îi vizează pe președintele Nicolae Timofti și pe ministrul de Interne Oleg Balan. În înregistrare, un actor, care se dă drept guvernatorul regiunii Odessa, Mihail Saakashvili, ar discuta cu Nicolae Timofti despre o eventuală arestare a lui Renato Usatâi, la Odessa. În altă discuție ar apărea și ministrul de Interne Oleg Balan, care vorbește cu așa-zisul ministru ucrainean de interne, rol, la fel, jucat de un actor.

UPDATE (20:20) Procuratura Generală a dispus arestarea lui Renato Usatâi pentru 72 de ore.

UPDATE (19:10) Igor Dodon a declarat că procurorii solicită reținerea lui Renato Usatâi pentru 72 de ore și a chemat protestatarii să picheteze sediul Procuraturii sectorului Centru.

UPDATE (18:52) Renato Usatâi a fost escortat la Procuratura pentru a fi audiat în dosarul interceptărilor telefonice dintre Vlad Filat și Ilan Shor.

radiochisinau.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *