Filat cu ”evroremont”, duș și ”steklopachet”

Fostul premier Vlad Filat nu stă nici pe departe în condiții rele în penitenciarul Nr.13, după cum spune un alt deținut din această instituție. Celula lui Filat a fost dotată cu duș, s-a făcut reparație și au fost schimbate geamurile, susține acesta, contrazicându-l astfel pe avocatul lui Filat care reclamă condițiile de detenție și spune că se va adresa la CEDO.

Deținutul vorbește în cadrul unei intervenții pentru Curaj TV despre condițiile în care stă Filat, accentuând că acestea sunt cu mai bune decât cele în care stau alți deținuți, care, astfel sunt discriminați.

”Lui Filat i-au dat ”matras” nou (saltea), dar altora nu. I-au făcut ”evroremont” (reparație). Știți ce ”evroremont” i-au făcut lui Filat? I-au pus și cabină de duș, termopane”, susține deținutul. În plus, acesta confirmă și informațiile publicate anterior că Filat stă împreună cu un fost medic și nu exclude că acesta este din grupul fostului ministru al sănătății Andrei Usatâi, membru al PLDM, cercetat într-un dosar de corupție.

În alte celule nici pe departe nu sunt asemenea condiții, susține deținutul al cărui nume nu este cunoscut, și se întreabă de ce nu l-au trimis anume într-o asemenea celulă.

Acesta a mai dezvăluit că Filat se ferește de alți deținuți pentru că îi cer să întoarcă banii furați poporului.

Declarațiile deținutului respectiv le contrazic pe cele ale avocatului lui Filat, Igor Popa, care acuza condițiile proaste de detenție și amenința că se va plânge la CEDO.

Amintim că Vlad Filat, învinuit într-un dosar de corupție și trafic de influență, atunci când a fost transferat la Penitenciarul 13, a dormit câteva nopți pe patul unei celule unde deținuții aveau întrevederi mai îndelungate cu soțiile. Ulterior acesta a fost transferat în urma plângerilor mai multor ”colegi” de penitenciar.

politics.md

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *