(VIDEO) Cum Nastașii au folosit justiția pentru a acapara imobile din domeniul public

Vasile Năstase, fratele liderului Platformei DA Andrei Năstase s-a căpătuit cu o casă în centrul Chișinăului, printr-o decizie ilegală a instanței de judecată care a fost luată datorită relațiilor personale și presupus sentimentale dintre judecătoare și Andrei Năstase. Cel puțin așa sugerează emisiunea „Comisarul” în care sunt prezentate mai multe abuzuri judecătorești comise în interesele apropiaților lui Victor și Viorel Țopa.

Este vorba de judecătoarea Marina Anton, cea care deține o casă cu trei nivele și demisol într-un cartier rezidențial, dar care nu este reflectată în averea magistratei. Ea susține că are un apartament de 40 de metri pătrați și un automobil din 2008.

“Marina Anton este prezentă la chemarea inimii alături de platformiști în PMAN. Lui Andrușa nu i-a fost deloc greu să o convingă să facă parte din haita revoluționară. Îi leagă frumoase amintiri”, după cum menționează filmul.

În 2010, judecătoarea i-a făcut un serviciu de zile mari lui Andrei Năstase. L-a ajutat pe fratele acestuia, Vasile Năstase, să obțină din patrimoniul primăriei, printr-o decizie vizată de ea, un imobil de toată frumusețea. „Este vorba de acel Vasile Năstase care a instituit cenzura la Euro TV și a expediat-o la origini pe deputata Valentina Cușnir”, precizează autorul.

Prin decizia respectivă, Glasul Națiunii SRL s-a pricopsit în 2010 cu un imobil pe care îl închiria pe strada 31 august. „La chemarea inimii Marina nu l-a putut refuza pe Andrușa și i-a dăruit lui Vasile această clădire printr-o simplă decizie judecătorească, asupra căreia ar trebui să se pronunțe procurorii”, spune sursa.

Schema e simplă, după cum se menționează în documentar. „Înregistrezi un ziar cu o denumire cât mai naționalistă, chiar dacă ești un comunist puturos care și-a turnat în tinerețe colegii pe la KGB. Închiriezi un spațiu de la primărie, stai acolo mai mulți ani și îl rogi pe fratele să se implice. Fratele are cu ce convinge judecătoarea. Marina știe cu ce și de aceea emite o decizie prin care îi permite lui Vasile Năstase să preia definitiv prin privatizare clădirea”, potrivit emisiunii.

În plus, această judecătoare este implicată într-un dosar penal. Împreună cu alți patru judecători de la Curtea de Apel a emis o decizie judecătorească privind decăderea din drepturile părintești a tatălui unui copil. Din text reieșea că tatăl putea să ia copilul peste hotare. Cei patru judecători au semnat hotărârea greșită.

Sistemul judecătoresc este putred de corupt și putred de bogat. Justiția este captivă. Important este înțelegem cine controlează această justiție. Exemplele aduse în emisiune sunt puținele în care excrementele acestei societăți care se dau mari luptători pentru adevăr, controlează procesele”, concluzionează autorul.

moldova24.info

 

Share

One Response to (VIDEO) Cum Nastașii au folosit justiția pentru a acapara imobile din domeniul public

  1. vasilisa spune:

    nastase hoti mari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *